Spectacolul va fi susținut de Corul și Orchestra Operei Naționale București, dirijor - Daniel Jinga şi va avea loc, în data de 15 ianuarie 2023, ora 19:00.
“Unul dintre cele mai prețioase bunuri ale acestei națiuni este, fără-ndoială, Cultura Română! Duminică, mai mult ca oricând, va fi prezent în mintea și în sufletul nostru cel care a marcat societatea românească prin opera sa, Ziua Culturii Naționale fiind în mod special aleasă în ziua în care s-a născut poetul național Mihai Eminescu, un reprezentant universal al culturii noastre.
Va fi o zi de dublă sărbătoare, în care aș vrea să simțim cu adevărat bucuria și semnificația unui asemenea moment și să ne amintim că principalul liant al unei societăți este și trebuie să rămână Cultura.
Să ne lăsăm așadar încântați și alinați de tot ceea ce ne oferă, înclinându-ne în fața celor care fac posibil acest miracol. De la obiceiuri păstrate în toate colțurile țării, la oameni de cultură valoroși și artiști-tezaur care duc pretutindeni în lume frumusețea și unicitatea acestui neam, România reușește să rămână o destinație culturală cu tradiții de neclintit, dar deschisă, totodată, noutății”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.
Evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale se va bucura de prezența unui oaspete special, domnul Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, împreună cu președintele Camerei Deputaților din România, domnul Marcel Ciolacu și premierul României, domnul Nicolae Ciucă.
La spectacol vor mai participa personalități culturale din România și din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Corpului Diplomatic.
Artiștii prezenți la evenimentul organizat de Ministerul Culturii vor fi: Nicu Alifantis & Simphonicu, Vali Boghean Band, Ansamblul Anton Pann, Maia Morgenstern, Lari Georgescu, Marius Bodochi, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Alexandru Pleșca. Regie: Petru Hadârcă.