Regina Maria, figură emblematică a istoriei României, va avea o statuie la Londra.
Evenimentul va fi marcat, pe 12 decembrie, de o ceremonie la care vor participa reprezentanţi ai Ambasadei României la Londra, ai Caselor Regale ale Marii Britanii şi României, precum şi preşedintele Institutului Cultural Român.
Monumentul realizat din bronz are o înălţime de peste doi metri și a fost realizat de sculptorul Valentin Duicu.
Amplasarea statuii este o iniţiativă a Institutului Cultural Român sprijinită de Guvernul României.
Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, a vorbit luni, la rubrica „Eroul zilei” de la Antena 3, despre evenimentul remarcabil.
„Lăsăm ceva în urma noastră, pentru sute de ani (...). Este o reconstrucție a unor legături între România și Marea Britanie”, a opinat Liliana Ţuroiu.
Graţie poziţiei centrale în care va fi amplasată, statuia promite să devină, în timp, unul dintre reperele oraşului Ashford, o localitate dinamică şi în curs de expansiune.