Universitatea Harvard are preşedinte o femeie, pentru prima dată în istoria instituţiei. Drew Gilpin Faust, istoric de profesie, a fost învestită în cadrul unei ceremonii. Faust, decan la unul din institutele Harvard, şi-a depus candidatura după ce fostul preşedinte a declarat că diferenţele de ordin genetic pot explica de ce femeile nu au funcţii de conducere în domeniul ştiinţific. În vârstă de 59 de ani, ea a fost aleasă în unanimitate de cei şapte membri ai consiliului de conducere de la Harvard.
Faust, care nu este absolventă a universităţii, îşi va prelua oficial funcţia pe 1 iulie.
Antena 3