Prezent, miercuri, la conferinţa de presă dedicată anunţării evenimentului, Medvedev a declarat că lucrarea este foarte apropiată de cea realizată în premieră la Paris în 1856, pentru că în lume circulă mai multe variante ale ?Corsarului?, pe scena de la Munchen având recent loc o premieră, iar celebrul '?Balşoi Teatr'? pregătind o nouă producţie.
Pe muzica lui Adolf Adam, interpretată de Orchestra ONB, dirijată de Ciprian Teodoraşcu, vor evolua primi balerini şi ansamblul de balet al teatrului. La premiera de sâmbătă, 28 aprilie, din distribuţie vor face parte Corina Dumitrescu (Medora), Ovidiu Matei Iancu (Conrad), Gigel Ungureanu (Isac Lankedem), Gabriela Popovici (Gulnara), Traian Vlas (Birbanto),Vlad Toader (Ali), George Mocanu (Said Paşa). Pentru iubitorii baletului clasic va avea loc un ultim spectacol-repetiţie vineri, 27 aprilie, la care intrarea este liberă.
Petipa a pus în scenă ?Corsarul' la Sankt Petesburg în 1868, îmbogăţind coregrafia cu muzica lui Leo Delibes. Celebrul coregraf a revenit asupra concepţiei coregrafice de patru ori, la ultima versiune a libretului (1899) fiind adăugată muzica pentru un nou Pas de Deux compusă de Riccardo Driga. În România, baletul ?Corsarul? a văzut lumina rampei la Opera din Timişoara în stagiunea 1986-1987 în regia şi coregrafia maestrului Ştefan Gheorghe.
Rompres