Este din nou scandal la Opera Naţională Bucureşti, din cauza posibilei comasări cu Centrul Tinerimea Română. Unii dintre angajaţi sunt indignați și spun că Opera trebuie să îşi păstreze identitatea. Ozana Barabancea a dat detalii, la Antena 3 CNN, despre această situație.
„Un punct de vedere pertinent, noi nu ținem cu oamenii noi ținem cu instituția în sine. Pe mine și pe mulți dintre colegii mei, ne interesează ca instituția să fie nealterată, neîntinată. E important să fim uniți și să vedem care este binele suprem și anume arta în România. Pe noi ne interesează să facem artă și să nu facem scandal.”, a spus Ozana Barabancea, la Antena 3 CNN.
Timp de 10 zile, hotărârea de guvern care a fost dezbătută de membrii celor două instituţii a fost în transparenţă decizională.
„Eu nu sunt pentru a se adopta această hotărâre de guvern cu orice preț. Sunt niște lucruri de care trebuie să se țină cont, foarte importante: în primul rând, protecția asigurată tututor angajaților, care trebuie preluați în numărul total în care există acum și cu păstrarea contractelor în forma în care ele să află acum. Și bineînțeles, grija pentru stil: la Operă trebuie să se cânte operă și la Tinerimea să facă alte activități și ele nu trebuie să se amestece nici măcar în comunicare.”, spune Daniel Jinga, Managerul Operei Naţionale Bucureşti.
Pe de altă parte, sunt şi angajaţi care văd cu ochi buni această hotărâre.
„Cred ca acest pas este pentru a da Operei Române o viziune nouă, racordată la așteptările generației tinere.”, consideră Andrei Novak, cadru universitar și scriitor.
„Această fuziune a Operei Naționale face doar bine. Poate să ne creasca potențialul bugetelor alocate pentru proiecte și inclusiv centrelor și programelor educative pentru tineri.”, spune Rafael Butaru, concertmaestru al Operei Naţionale.
Tinerimea Română este formată dintr-un ansamblu popular, o orchestră naţională şi un cor de preludiu.
Noua instituție, care va fi sub titulatura de Opera Naţională Română, va avea o direcție specială dedicată promovării tinerilor, dar care își va păstra specificul activităților artistice tradiționale.