Antena 3 CNN Actualitate Cultură Opera Națională București și Filarmonica „George Enescu”, premiate la Gala Premiilor MUSICRIT

Opera Națională București și Filarmonica „George Enescu”, premiate la Gala Premiilor MUSICRIT

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 14:30 15 Ian 2023 Modificat la 14:30 15 Ian 2023
325728059_1490925868067216_5698627103468601506_n

Prima ediţie a Galei Premiilor MUSICRIT a avut loc sâmbătă seară, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie din București şi a oferit 22 de distincţii unor importante personalităţi culturale româneşti.

Directorul general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, a primit premiul pentru „Cea mai bună stagiune lirică din țară”, iar directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, Marin Cazacu, pentru „Cea mai bună stagiune simfonică din țară”. 

Ambele distincţii au fost înmânate de Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu. 

„Am avut șansa unui mandat cu noroc, pentru că anul trecut au fost organizate concursuri în mai multe instituții importante ale Ministerului Culturii. Una dintre acestea este Opera Națională București, acolo unde a câștigat omul potrivit, Daniel Jinga, un tânăr om de cultură, extraordinar de talentat în meseria lui de dirijor. El a dovedit în anul care a trecut calități similare și în ceea ce privește managementul instituțiilor de spectacole și nu aș vrea să adaug mai multe, deoarece are mulți ani înainte pentru a fi lăudat și pentru a merita aceste laude. Felicitări, Daniel, ai reușit să faci din Opera Națională București un loc în care lumea să-și dorească să vină. Îți urez mult succes și sănătate!”, a afirmat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pe scena MUSICRIT.

Totodată, Lucian Romașcanu a făcut laudatio și pentru Marin Cazacu, cel care a câștigat anul trecut concursul organizat pentru ocuparea funcției de director al Filarmonicii George Enescu.

„Un violoncelist excepțional, un om care a dus Tinerimea Română la un nivel pe care multe orchestre și instituții culturale și-l doresc. Avem astfel, în acest moment, la două dintre cele trei instituții culturale importante din București avem directori cu mandat câștigat, de acest calibru. Mulțumesc, Marin Cazacu pentru tot ceea ce faci! Felicitări!”, a spus în încheiere Ministrul Culturii.

Trofeul primei ediții al acestei gale a fost ridicat tot de Marin Cazacu pentru Ansamblul Violoncellissimo, al cărui fondator este.

 

 

×
Parteneri
x close