Antena 3 CNN Actualitate Cultură Megashow cu Marton şi Plushenko la Bucureşti

Megashow cu Marton şi Plushenko la Bucureşti

<1 minut de citit Publicat la 12:13 22 Feb 2007 Modificat la 12:13 22 Feb 2007
Megashow cu Marton şi Plushenko la Bucureşti
Violonistul Edvin Marton şi patinatorul Evgheny Plushenko vor susţine la Bucureşti două spectacole în aceeaşi zi, la orele 15.00 şi la orele 19.30. Show-ul va avea loc pe 25 februarie la Patinoarul Naţional Lia Manoliu. Alături de cei doi vor fi încă 15 patinatori, campioana mondială la acrobaţie, Gabriela Path, şi orchestra din Monte Carlo. Marton si Plushenko au afirmat că au pregătit un spectacol inedit, special pentru publicul românesc.

Biletele au preţuri cuprinse între 120 şi 300 de RON şi au fost puse în vânzare la Magazinele Diverta, Magazinul Muzica, Sala Palatului şi Patinoarul Naţional Lia Manoliu. Biletele pentru prima reprezentaţie s-au epuizat deja, iar serviciul de protecţie şi pază a fost nevoit să intervină cu echipamente şi oameni.

Kings on Ice se anunţă a fi un spectacol costisitor şi complex,un show de muzică, dans şi lumini. Pe gheaţă va fi instalată o scena pe care va cânta orchestra din Monte Carlo şi se vor folosi lasere.

Antena3.ro

×
x close