"Cu o carismă aparte, talentatul actor născut la Băilești, județul Dolj, are o carieră impresionantă și este apreciat pentru activitatea sa prodigioasă care a depășit de mult timp granițele țării. Îi mulțumim pentru bucuria pe care ne-a oferit-o cu fiecare apariție, îi suntem recunoscători pentru modul în care a făcut cunoscută România și îi dorim sănătate, pace și o prezență îndelungată pe scenele lumii!
Marcel Iureș este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, promoția 1978. A debutat în teatru cu piesa „Menajeria de sticlă” de Tennesse Williams la Teatrul Național din Cluj, iar primul său rol de cinema a fost Franz Lizt, din filmul „Vis de ianuarie” (regia Nicolae Oprițescu). A jucat pe scenele teatrelor Național din Cluj, Bulandra, Odeon sau cel Național din București și a fost distribuit în spectacole la Teatrul Naţional de Televiziune sau la Teatrul Naţional Radiofonic. Actorul și-a pus amprenta asupra eroilor shakespearieni, așa cum sunt Hamlet, Henric al IV-lea și Richard al III-lea, bucurându-se de aprecierea publicului și a criticii de specialitate. Cariera sa cinematografică include roluri în filme românești precum „Artista, dolarii si ardelenii”, „Cei care plătesc cu viața”, „Un bulgăre de humă”, „Balanța”, dar a explodat după turneul avut în 1994, în Marea Britanie cu spectacolul „Richard al III-lea”, în regia lui Mihai Măniuțiu. Astfel, în palmaresul său se află acum apariții în „Interviu cu un vampir” (r. Neil Jordan), „Misiune imposibilă” (r. Brian De Palma), „Pacificatorul” (r. Mimi Leder), „Războiul lui Tom Hart” (r. Gregory Hoblit), iar mai recente amintim „Pirații din Caraibe: La capătul lumii” (r. Gore Verbinski) sau „Tinerețe fără tinerețe" (r. Francis Ford Coppola).
Este președintele Fundației Teatrul ACT (din 1995), prima instituţie artistică non-guvernamentală din România, pe scena căreia joacă și în prezent, președinte al Festivalului Internațional de Film Independent „Anonimul” (2004) și preşedinte de onoare al Festivalului naţional de teatru tânăr „Ideo Ideis”.
A fost distins cu Ordinul național Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce în anul 2000 și a primit numeroase premii pentru activitatea sa. I-a fost acordat de două ori Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (în stagiunea 1997-1998, pentru rolul titular din spectacolul „Richard al II-lea” de W. Shakespeare, iar în stagiunea 2000-2001, pentru rolul Bruscon din spectacolul „Creatorul de teatru” de Thomas Bernhard), premiul de excelență al aceleiași uniuni (stagiunea 2002-2003): Marcel Iureș, fondatorul Teatrului Act - catalizator al mișcării teatrale independente, iar în cadrul Galei Premiilor UNITER 2021, pe cel pentru întreaga activitate.
Pentru rolul tatăl lui Robert din spectacolul „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu, a primit Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană (2009) pentru cel mai bun rol masculin, iar la festCo 2012 pe cele pentru cel mai bun actor în rol principal (rolul Caţavencu din spectacolul „O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale) şi pentru one-man show-ul din spectacolul „Absolut!”)", transmite Ministerul Culturii într-o postare pe Facebook.