Spânu aduce ca argument în sprijinul acuzaţiilor sale pasaje din lucrările celor doi. ?Liiceanu încearcă să-şi ascundă ticăloşia. În loc să pună banalele ghilimele şi să indice sursa, el preferă să împopoţoneze textul limpede al lui Heidegger cu lucruri minore: oraşul Marburg, landul Hesse, Germania, Europa, nefăcând altceva decât să-şi trădeze hoţia?, susţine Ion Spânu, citat de cotidianul Ziua. O altă acuzaţie face referire la faimosul ?Apel către lichele?. Potrivit articolului, volumul conţine texte publicate după Revoluţie în presă, indicându-se la sfârşitul fiecaruia data şi publicaţia care l-a găzduit. Singura excepţie este articolul ?Meditaţie despre activist?, care nu a fost publicat, dar este datat august 1989.
Ion Spânu îl acuză pe Liiceanu că ar fi antedatat articolul, pentru a da impresia de disident. Spânu îl mai acuză pe Gabriel Liiceanu că ar fi încercat să îşi ascundă înclinaţiile marxiste. Ca argument, Spânu aduce în discuţie prima carte a lui Liiceanu ?Tragicul. O fenomenologie a limitei şi depăşirii?, publicată în 1975. La reeditarea cărţii, în 1993, autorul ar fi scos mai multe pasaje. ?Dacă citim paginile scoase la reeditare, observăm că anticomunistul de azi încearcă de fapt să-l facă uitat pe comunistul de ieri! În prima ediţie, între pag. 203-209, Liiceanu îl citează pe Marx de 12 ori, însuşindu-şi bine tezele acestuia. Evident, după Revoluţie, deci după publicarea <
Antena 3