Antena 3 CNN Actualitate Cultură Franța spulberă toate recordurile la infectări COVID în Europa

Franța spulberă toate recordurile la infectări COVID în Europa

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:15 19 Ian 2022 Modificat la 10:15 19 Ian 2022
spital COVID
Sursa foto: hepta

Este cel mai mare număr de infectări pe zi de la începutul pandemiei, potrivit situației comunicate marți seară.

Este, de asemenea, cel mai mare bilanț zilnic înregistrat, până acum, în Uniunea Europeană.

La nivel mondial, doar Statele Unite au raportat, marți, mai multe îmbolnăviri zilnice: 547.000.

În pofida numărului uriaș de contaminări, presiunea asupra sistemului sanitar francez este mai mică decât în valurile precedente.

Specialiștii atribuie situația gradului mare de vaccinare, de peste 80% din populație.

În plus, din data de 15 ianuarie a intrat în vigoare legea care permite accesul la majoritatea serviciilor și locurilor publice - cum ar fi restaurantele și trenurile - doar pentru cei imunizați cu schemă completă.

Nu mai sunt acceptați cei care au trecut prin boală în ultimele 6 luni.

În acest context, pe plan internațional responsabilii sanitari lansează mesaje contradictorii.

Dr. Anthony Fauci, cel mai cunoscut imunolog din SUA și consilierul Casei Albe în domeniul sanitar, spune că noua variantă Omicron ar putea constitui sfârșitul pandemiei, cu condiția să nu apară o nouă variantă dominantă mai agresivă.

În schimb, Organizația Mondială a Sănătății susține că este prematur ca oamenii să se gândească la sfârșitul pandemiei iar Omicron rămâne în continuare un pericol, prin presiunea pe care o exercită asupra sistemelor sanitare.

Mai mult, un oficial OMS a sugerat că, în viitor, imunizarea cu trei sau patru vaccinuri anti-COVID să devină procedura standard pentru evitarea formelor severe ale bolii.

×
Parteneri
x close