Antena 3 CNN Actualitate Cultură Undercloud1(5) ia cu asalt 7 spații și trotuarele de pe Calea Griviței

Undercloud1(5) ia cu asalt 7 spații și trotuarele de pe Calea Griviței

2 minute de citit Publicat la 13:25 05 Iun 2022 Modificat la 22:57 05 Iun 2022
pjimage (49)

Între 13 și 19 iunie, Calea Griviței se umple de magie și aventură într-un demers unic în istoria festivalului.

Diminețile sunt MiniCloud, dedicate copiilor și adolescenților: ateliere de actorie, dans, scenografie, pictură, construcție de păpuși, plus spectacole, toate menită să îi introducă pe copii și adolescenți în lumea complexă și fantastică a teatrului.

Serile sunt Undercloud, dedicate adulților, care se vor putea bucura seară de seară de spectacole de teatru în premieră, unde nu contează cât de celebră e distribuția, ci ce performanță face ( “Romeo si Julieta”, “Cenușa”, “Noaptea bufonilor”, “Kit de supraviețuire”, “Control+Z”, “Poveștiri culese”, “Instituția”, “Efecte secundare”, “Dragostea durează 3 ani”, “Muscă, paie și bătaie”, “Doi într-un butoi”, “Dewaere - De vrai”, “Un copil pe un litru de benzina”, “Reality Check + #Nu eu”, “Nu sunt eu”).

În paşi de dans

Dansul a fost mereu o parte importantă din UNDERCLOUD, așa că organizatorii au pregătit spectacole de dans unde miza e emoția pe care o transmite mișcarea. (“Altă oră se dans”, “Reverse Discourse + Choose your weapon”, “Intimacies”, “Human body images”, “Banchet la final de omenire”, “Alienation”, “Burn out”).

Evenimentele conexe din acest an leagă festivalul și îl transformă într-un eveniment în premieră: o conferință dialog în Biserica Sfinții Voievozi între părintele Constantin Coman și regizorul Alexa Visarion, expoziție de costum de teatru semnată Maria Miu în vitrina de la J'Ai Bistrot, un spațiu bibliotecă, o „Nuntă” realist-fantastică ca o călătorie care începe pe stradă, de la UNArte și ajunge la Biserica Sfinții Voievozi, o pictură de 2/5 realizată zilnic pe trotuarul de la Grivița 53 de către Mirela Trăistaru, două expoziții în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române, una de manuscrise de teatru și alta de afișe de teatru, un concert Nicu Alifantis cu muzica din spectacolele de teatru în care a cântat (vineri, 17 iunie, ora 21), spectacol lectură „Proștii sub clar de lună” sub clar de lună și atelierele deschise de la UNARTE.

Relaxare şi expoziţii

Pentru spectatori, UNDERCLOUD1(5) înseamnă și ultima șansă de a intra în casa Grivița53 înainte de a începe lucrările de construire a primului teatru construit de la zero de comunitate. Acolo vor găsi un spațiu bibliotecă de relaxare, o expoziție de artă contemporană marca MECENA.ART și seară de seară între 22.00 și 23.00 o întâlnire de o oră cu 6 scriitori contemporani, printre care Nora Iuga, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, care vor lectura din operele proprii la lumina lumânării.

Detalii despre fiecare eveniment și programul integral pot fi găsite pe www.undercloud.ro.

Biletele s-au pus în vânzare pe mystage.ro și bilete.ro

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD este organizat de Fundația Calea Griviței și este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, ARCUB și Cartierul Creativ.

×
Parteneri
x close