Antena 3 CNN Actualitate Cultură Festival Internaţional de Teatru la Bucureşti

Festival Internaţional de Teatru la Bucureşti

<1 minut de citit Publicat la 21:26 22 Feb 2007 Modificat la 21:26 22 Feb 2007

Festival Internaţional de Teatru la Bucureşti
Primăvara Culturală ne aduce un Festival Internaţional de Teatru! Între 20 aprilie şi 20 mai, la Bucureşti, va avea loc un festival de teatru, inspirat de modelul Edinburgh. Primăvara Culturală Bucureşteană este un eveniment organizat pentru al doilea an consecutiv de Primăria Capitalei. Anul acesta, vor veni, în Bucureşti, zece trupe din Europa şi două din Statele Unite. De asemenea, trupelor străine se vor alătura şi câteva teatre din ţară. "Viaţă lungă"/"Long life", "Spre Damasc"/"Road to Damascus", "Istoria...", "Pescăruşul", "Medeea", "Hedda Gabler", "Omul viitorului a murit"... Acestea sunt doar câteva dintre spectacolele pregătite pentru festival.

Acest festival este gândit ca cel mai amplu eveniment din Primăvara culturală bucureşteană, ce va mai cuprinde un festival de jazz (între 25 şi 29 aprillie), un festival internaţional de film (între 4 şi 14 mai), sărbătorirea Zilei Europei (9 mai) şi Festivalul 1 Mai - Dor de Muncă (între 28 aprilie şi 1 mai), conform Mediafax.

Antena3.ro

×
x close