Expoziţia de artă, intitulată "Halloween", urma să prezinte personalităţi politice dar şi vedete, în costume care mai de care mai haioase.
Se pare însă că reprezentanţii Ambasadei Venezuelei din Bogota au făcut presiuni asupra autorităţilor columbiene, ca să anuleze expoziţia de artă. Asta pentru că pe invitaţiile la eveniment artistul a vrut să folosească o imagine a lui Hugo Chavez, costumat într-un supererou faimos în America Latină: aşa numita lăcustă roşie.
?Când au aflat despre acest lucru, mi-au spus că expoziţia trebuie anulată, pentru că o consideră nerespectuoasă la adresa preşedintului venezuelean Hugo Chavez. De fapt, mi-au spus că expoziţia va fi anulată la cererea Ambasadei Venezuelei, care o consideră o jignire la adresa preşedintelui? a declarat artistul presei.
Printre celelalte personalităţi prezentate de el se numără preşedintele american Barack Obama în costum de Moş Crăciun, fostul preşedinte american George W. Bush înfăţişându-l pe Superman, sau regretatul Michael Jackson, într-un costum reprezentând un schelet. Preşedintele Columbiei, al Ecuadorului, dar şi teroristul Osama Bin Laden au fost şi ei aleşi de artist şi ?îmbrăcaţi? în costume năstruşnice.
Reprezentanţii centrului care urma să găzduiască expoziţia nu au dat nicio explicaţie referitoare la motivele deciziei de a anula evenimentul.
Antena 3