La Ateneul Român, de la ora 16.30, vor concerta Membri ai Filarmonicii din Berlin și invitații lor, îi vom asculta pe Noah Bendix-Balgley, prim-concertmaistru al Filarmonicii din Berlin, violistul Elias Goldstein, violoncelistul Stephan Koncz și pianista Angela Drăghicescu.
Artiștii vor interpreta două lucrări camerale care au puncte comune, influența stilistică, dar și melancolia tonalității sol minor. Concertul se deschide cu Trioul în sol minor de George Enescu, o lucrare de tinerețe, compusă între anii 1896 și 1897, fără număr de opus. Trioul este scris pentru vioară, violoncel și pian și este influențat de stilul clasicismului vienez.
În continuarea programului, publicul va audia Cvartetul cu pian în sol minor K 478 din creația lui W.A. Mozart, compus în anul 1785. Cvartetul în sol minor este una dintre cele mai populare lucrări camerale ale compozitorului, și se enumeră printre cvartetele emblematice ale istoriei muzicii.
Este o lucrare complexă și pretențioasă din punct de vedere cameral, și impune un nivel înalt de măiestrie instrumentală. Totodată, tonalitatea în care este scris, sol minor, este tonalitatea aleasă de Mozart pentru cele mai intense, tumultoase și învolburate lucrări ale sale.
La Sala Palatului la ora 19.30 va urca pe scenă Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Ungare, sub bagheta dirijorului Christoph Eschenbach, solistul serii fiind violonistul Renaud Capuçon. Programul se deschide cu Korngold, Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major op. 35. O capodoperă a secolului XX, concertul lui Korngold se numără printre marile concerte pentru vioară ale modernismului.
Korngold, un copil minune al cărui talent muzical a fost comparat cu geniul mozartian a lucrat la concertul de vioară între anii 1937 și 1939. A fost publicat în 1945, fiind dedicat Almei Mahler, soția mentorului său Gustav Mahler.
Premiera a fost susținută de senzaționalul violonist Jascha Heifetz în 1947, la St Louis Symphony, sub bagheta dirijorului Vladimir Golschmann. Compozitorul și-a afirmat admirația pentru incredibila interpretare a lui Heifetz, care a reușit să redea muzical dorința sa.
Korngold a suștinut că dincolo de cerințele tehnice virtuozistice, Concertul său a fost compus mai degrabă pentru un Caruso (tenor) decât pentru un Paganini, așadar, necesitatea cantabilității vocale este primordială în interpretarea violonistică.
Programul este completat de Simfonia a II-a în do minor de Anton Bruckner, o lucrare colosală a simfonismului romantic și singura simfonie fără dedicație din creația sa. Denumită și Simfonia Pauzelor, Bruckner a finisat-o în anul 1872, iar în 1873 a fost pusă în scenă pentru prima dată, interpretată de Filarmonica din Viena.
Bruckner este recunoscut pentru complexitatea compozițiilor sale și pentru tematismul muzical amplu. De asemenea, a fost un compozitor pretențios care își revizuia chiar de mai multe ori aceeași compoziție, în căutarea perfecțiunii și a autenticității mesajului pe care își dorea să îl transmită.
