Antena 3 CNN Actualitate Cultură Cenaclul Flacăra, spectacol de excepţie pe plaja de la Corbu. Andrei Păunescu: ”Lumea practic ne-a împins din nou către scenă”

Cenaclul Flacăra, spectacol de excepţie pe plaja de la Corbu. Andrei Păunescu: ”Lumea practic ne-a împins din nou către scenă”

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 12:32 24 Iul 2022 Modificat la 12:32 24 Iul 2022
cenaclul flacara
Sursa foto: Antena 3

Melodii care au încântat generații întregi în anii 1970-1980 au fost apreciate acum și de cei tineri.

Cenaclul Flacăra, cel mai mare fenomen de cultură vie, așa cum îl caracterizează Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a reunit pe scena de la Corbu nume mari ale folk-ului românesc.

”După 2010, lumea practic ne-a împins din nou către scenă și, din 2010, am făcut și noi sute și sute de spectacole”, a spus Andrei Păunescu, organizator.

Mii de oameni veniți din toate colțurile țării au cântat la unison cu artiștii.

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen cultural desfășurat în perioada 1973-1985, condus de poetul Adrian Păunescu.

Și acum, însă, ca și atunci, cenaclul a avut contestatarii lui. ”Dar îi iubim și încercăm să îi aducem pe calea cea dreaptă. Îi vom îmbuna”, a transmis Andrei Păunescu.

Organizatorii spectacolului au anunțat că vor face tot ce depinde de ei pentru ca Cenaclul Flacăra să continue la Corbu în anii următori.

×
Parteneri
x close