Antena 3 CNN Actualitate Cultură Castelul de la Săvârşin şi-a deschis porţile

Castelul de la Săvârşin şi-a deschis porţile

<1 minut de citit Publicat la 10:12 09 Apr 2007 Modificat la 10:12 09 Apr 2007
Castelul de la Săvârşin şi-a deschis porţile
Castelul regelui Mihai de la Săvârşin şi-a deschis luni porţile. Castelul dar şi parcul care-l înconjoară - vechi de 400 de ani şi care se întinde pe 20 hectare - reprezintă unele dintre cele mai importante puncte de atracţie din zonă. Tot luni, o trupă de muzică medievală unică în ţară prin repertoriu, instrumente şi costumaţie va susţine un concert care va întregi atmosfera.

Domeniul din comuna arădeană este preferat de familia regală mai ales în perioada sărbătorilor, iar în restul anului funcţioneazã în regim hotelier. Castelul de la Săvârşin a fost retrocedat familiei regale în urmă cu 5 ani.

Antena 3

×
x close