În 1813, un aristocrat german şi inventator, pe nume Karl Drais, a început să lucreze la propria versiune a unui astfel de vechicul. Apoi, în 1817, Drais a introdus un vehicul pe două roţi, cunoscut sub diverse denumiri, printre care şi Draisine sau maşina de alergare.
În vreme ce invenţia lui Drais a fost considerată de contemporani o curiozitate, şi nu o metodă de transport, aceasta a fost construită pentru a rezolva o problemă serioasă – o lipsă reală de cai. Recoltele proaste şi o serie de calamităţi naturale de la începutul secolului XIX au cauzat foamete şi, prin urmare, măcelărirea a mii de cai. Aşadar, invenţia lui Drais venea ca o alternativă la călărie.
Dar „proto-bicicleta” mai avea de suferit multe îmbunătăţiri. Cântărea aproape 23 de kilograme şi avea două roţi de lemn ataşate de un cadru de lemn. Utilizatorii stăteau pe o şa din piele bătută în cuie de cadru şi ghidau vehiculul cu două ghidoane rudimentare din lemn. Nu existau viteze şi nici pedale, iar vehiculul trebuia împins înainte cu picioarele. Ideea lui Drais a fost copiată şi de un englez, Denis Johnson, şi s-a bucur o vreme de succes, dar în final a fost interzisă, fiind considerată un pericol pentru pietoni.
Continuarea pe historia.ro.
