Antena 3 CNN Actualitate Cultură Big Ben împlineşte 162 de ani

Big Ben împlineşte 162 de ani

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:09 31 Mai 2021 Modificat la 17:09 31 Mai 2021
o_1f714123l63d1dhi17dj96n2mub.jpg
Sursa foto: Pixabay

La 31 mai 1859, orologiul Parlamentului din Londra, poreclit ulterior Big Ben, a fost pornit pentru prima oară.

Strict vorbind, numele se referă doar la ceas, dar a ajuns să fie asociat cu întregul Turn, cunoscut oficial ca Turnul Sf. Ștefan până în 2012, când a fost redenumit Elizabeth Tower cu ocazia Jubileului de Diamant al Elisabetei a II-a. Limbile ceasului au  2,7 și 4,3 metri lungime, iar turnul se ridică la aproximativ 97,5 metri.

Ceasul a fost proiectat de Edmund Beckett Denison (mai târziu Sir Edmund Beckett și Lord Grimthorpe), în asociere cu Sir George Airy (atunci astronom regal).

Prima turnare a clopotului a eșuat. A doua piesă turnată a fost făcută de George Mears din Whitechapel Bell Foundry și a fost trasă spre turn de către o căruța cu 16 cai.

La scurt timp după ce clopotul a fost instalat, a dezvoltat o fisură și a fost scos din funcțiune până la repararea lui în 1862. În timpul primului război mondial, dar și în cel de-al doilea, clopotul de la Big Ben și iluminatul au fost scoase din funcțiune pentru a preveni reperarea lui de către avioanele inamice. În 1934 și 1956 clopotul a fost restaurat și reparat. Lucrările de întreținere au fost efectuate și în 2007.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, o bombă a distrus Camera Comunelor, parte din Sediul Parlamentului din Londra (Houses of Parliament), dar turnul cu ceas a rămas intact, iar Big Ben a continuat să măsoare orele şi minutele. Sunetul său a fost transmit prin radio poporului britanic şi întregii lumi, ca un îndemn la speranţă pentru toţi cei care l-au auzit.

Există 11 camere în interiorul turnului unde membrii ai Parlamentului pot fi închişi pentru încălcări ale reglemetarilor constituţionale. Acest lucru este foarte rar, ultimul incident de acest fel fiind înregistrat în anul 1880. Turnul Big Ben nu este deschis spre vizitare publicului larg însă pe exterior este oricum mult mai impresionant.

În istoria Big Ben-ului au existat și momente în care ceasul nu a arătat ora exactă. Desigur, acest lucru s-a petrecut din cauza unor fenomene imprevizibile. În Ajunul Anului Nou din 1962, ceasul a încetinit cu 10 minute din cauza zăpezii grele. Important este că structura ceasului nu a suferit modificări, iar problema a fost remediată în scurt timp.

×
x close