Antena 3 CNN Actualitate Cultură Baritonul Nicolae Urdăreanu a încetat din viață

Baritonul Nicolae Urdăreanu a încetat din viață

<1 minut de citit Publicat la 23:17 23 Oct 2019 Modificat la 23:17 23 Oct 2019
o_1dnt46j8l1l6q5811rk1n2315ut8.jpg

Baritonul Nicolae Urdăreanu s-a stins din viaţă, a anunţat Opera Naţională Bucureşti (ONB) miercuri seara.

"Cu profund regret anunţăm trecerea la cele veşnice a baritonului Nicolae Urdăreanu. Trupul neînsufleţit al maestrului Nicolae Urdăreanu este depus la capela Bisericii 'Boteanu-Ienii' (Str. Boteanu nr.8). Mâine, 24 octombrie, între 8,00 şi 10,30 se va ţine slujba de înmormântare. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost un nume marcant al primei scene lirice o pot face mâine, în foaierul Operei Naţionale Bucureşti, în intervalul orar 11,00 - 13,00", arată instituţia de cultură.

Solist al Operei Naţionale Bucureşti, Nicolae Urdăreanu a fost recunoscut pentru afinitatea rolurilor verdiene şi singurul bariton român wagnerian al vremurilor sale. Nicolae Urdăreanu a interpretat în cei peste 40 de ani de activitate în arta lirică peste 40 de roluri din opere celebre, printre care "Oedipe" de G. Enescu, "Otello", "Rigoletto" şi "Bal mascat" de G. Verdi, "Olandezul zburător" de R. Wagner, menţionează ONB. AGERPRES/(AS - autor: Antonia Niţă, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)

×
x close