Antena 3 CNN Actualitate Cultură Alexandru Arșinel, vizibil afectat de problemele de sănătate. Cum arată acum actorul

Alexandru Arșinel, vizibil afectat de problemele de sănătate. Cum arată acum actorul

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:40 17 Iun 2022 Modificat la 11:49 17 Iun 2022
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel, vizibil afectat de problemele de sănătate. Cum arată acum actorul Sursa foto: Hepta/Facebook

Maestrul Alexandru Arșinel a primit ordinului Crucea Bucovinei în locuinţa din București, în prezența membrilor familiei, iar pozele au fost postate pe Facebook de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Faimosul artist este foarte slab, iar admiratorii săi se arată îngrijorați pentru starea sa de sănătate. 

Vizibil slăbit, actorul a primit distincția cu zâmbetul pe buze, chiar dacă se afla într-un scaun cu rotile. 

În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Arșinel s-a agravat, după ce marele actor în vârstă de 83 de ani s-a confruntat cu anumite probleme de ordin medical.

"Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților o delegație a Arhiepiscopiei condusă de Preacucernicul Părinte Constantin Oprea, consilier cultural, s-a deplasat la București pentru a conferi domnului Alexandru Arșinel, fiu al eparhiei noastre și domnului Vasile Muraru, Director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București cea mai înaltă distincție eparhială, Ordinul „Crucea Bucovinei”, întrucât aceștia au contribuit major la scena teatrului românesc, televiziune și film, înscriindu-se în panoplia marilor actori români, dar și ca cei care au susținut Biserica prin diferite intervenții ale domniilor lor în public în decursul timpului, „văzând lucrarea plină de râvnă întru promovarea dreptei credințe și cultivarea valorilor neamului strămoșesc și prețuind roadele pe care această lucrare le are în sânul comunității creștine”.

Conferirea ordinului Crucea Bucovinei, maestrului Alexandru Arșinel, a avut loc la reședința din București, în prezența membrilor familiei domniei sale. 

După citirea gramatei arhiepiscopale, părintele Constantin Oprea a transmis un cuvânt de apreciere și mulțumire din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic, iar marele actor, vizibil emoționat, a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de-a lungul vieții și pentru distincția acordată. 

Maestrul și-a exprimat dorința de a reveni pe meleagurile natale, la casa părintească din Dolhasca, la mormintele strămoșilor săi, precum și la mănăstirea Probota sub streașina căreia a crescut. (...).

Teatrul și filmul sunt fenomene de mare anvergură etică și morală și parcurg timpul într-un amplu proces de evoluție care merge în strânsă legătură cu sistemul educațional complex al înnobilării ființei umane.

Au existat multe perioade din istoria omenirii în care teatrul și alte forme de cultură au suferit din pricina realităților sociale dure, dar au fost și timpuri în care monarhi luminați, conducători de state au apreciat și dezvoltat artele.

Actorul apare singur în fața spectacolelor, dar contribuie la educarea și formarea ființei umane, el comunică. Arta actorului întotdeauna este un drum. Și cu cât drumul este mai lung de la actor la spectator, cu atât biruința este mai mare.

Mulți actori, puțini artiști…", este mesajul transmis de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

×
Etichete: Alexandru Arsinel
Parteneri
x close