Procesul căutătorilor de comori era în derulare în momentul anunţului, iar la finalul şedinţei judecătorul urmează să se pronunţe asupra măsurii arestării preventive a cinci dintre inculpaţi. Un număr de 12 hunedoreni, patroni de localuri sau de case de schimb valutar din municipiul Deva, au fost reţinuţi, la începutul lunii iunie 2005, fiind acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efecturarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism. Coordonatorul anchetei, procurorul şef adjunct Augustin Lazăr, a afirmat că persoanele reţinute sunt căutători de comori şi au traficat 15 brăţări dacice mai valoroase decât "Cloşca cu puii de aur", sustrase în 2001 din situl arheologic Sarmizegetusa Regia.
Primele patru brăţări dacice au fost răscumpărate de statul român cu suma de 800.000 de lei de la un colecţionar american. Acestea au fost aduse în ţară la jumătatea lunii ianuarie şi au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Cea de-a cincea brăţară a fost predată statului român de autorităţile judiciare franceze la data de 23 ianuarie. Aceasta fusese expusă la Expoziţia Bienală a Anticarilor organizată la Grand Palais din Paris. Piesa expusă de Ariadna Galerie din New York aparţinea unui cetăţean german din Munchen, cercetat pentru trafic ilegal cu bunuri cultură.
Antena3.ro