"A decedat marele pictor Iacob Lazăr. Se stinge astel toată familia marilor profesori Rodica, Iacob și Ion L,azăr care au format generații de pictori la UNARTE București. Să le păstrăm celor trei mari artiști o amintire luminoasă!", a transmis astăzi Aristotel Bunescu, Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști.
Iacob Lazăr s-a născut la Trifeşti-Roman, judeţul Neamţ, în 1931. În 1956 a absolvit secţia de Artă Monumentală a Institutul "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, în tinereţe lucrând ca ilustrator de carte sub pseudonimul de Ion Ion, potrivit Agerpres.
În facultate i-a avut ca dascăli, printre alţii, pe Alexandru Steriadi, George Lowendal, Gheorge Labin, Ştefan Constantinescu, însă adevăratul său magistru a devenit pe parcurs şi a rămas Alexandru Ciucurencu, de a cărui pictură era pur şi simplu fascinat.
Potrivit criticii, în puţine cuvinte, pictura lui se caracterizează prin rigoare compoziţională, o linie a desenului care are la bază studiul îndelung şi susţinut după natură şi lecţiile maeştrilor picturii româneşti şi universale, cât şi nuanţările cromatice extrem de rafinate, propunând acorduri subtile între tonuri şi o armonie de ansamblu perfect echilibrată.