Antena 3 CNN Actualitate CFR Călători, anunț pentru studenți. Condițiile în care beneficiază de reducerea biletelor și abonamentelor de la 1 ianuarie

CFR Călători, anunț pentru studenți. Condițiile în care beneficiază de reducerea biletelor și abonamentelor de la 1 ianuarie

R.M.
1 minut de citit Publicat la 12:57 01 Ian 2025 Modificat la 13:42 01 Ian 2025
tren in gara de nod
Studenții sunt nemulțumiți de prevederile care limitează reducerea la transportul feroviar. FOTO: Agerpres

CFR Călători a transmis, marți, 31 decembrie, în contextul adoptării Ordonanței „trenuleț”, că studenții la zi beneficiază de tarif redus cu 90% pe transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a doua, doar între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află facultatea la care sunt înmatriculați. Măsura intră în vigoare de astăzi, 1 ianuarie.

Până la publicarea OUG „trenuleț” în Monitorul Oficial,  studenții sub 30 de ani beneficiau de bilete de călătorie reduse cu 90% pe toate rutele interne, la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a.

Acum, însă, tinerii vor avea reducerea pe tren numai pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde studiază.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 00:00, studenții înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România cărora li s-au emis/vizat pe anul universitar în curs, de către institutiile de învătământ respective, legitimații de student pentru reducere/gratuitate la transport, beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a 2-a numai pe distanța/ rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat.

Până la aprobarea unor norme de aplicare și actualizarea aplicației online biletele sau abonamentele cu reducere pentru studenți se vor putea procura numai de la casele de bilete din stațiile de cale ferată și agențiile de voiaj CFR.

În cazul în care stația cf de urcare nu este deschisă activității de vânzare cu personal propriu CFR Călători sau îmbarcarea se face în afara orelor de program al caselor de bilete, biletele cu reducere pentru studenți se vor procura și din tren dacă se solicită imediat după urcare”, a transmis CFR Călători.

Peste 35.000 de studenți au semnat o petiție prin care cer Guvernului să nu le reducă facilitățile la călătoriile cu trenul

Studenții sunt nemulțumiți de prevederile care limitează reducerea la transportul feroviar și au cerut Guvernului, înainte de publicate OUG în Monitorul Oficial, printr-o petiție semnată de 35.000 de tineri, să fie eliminate aceste prevederi.

 

 

×
x close