Cei
şase tinerii germani opriţi vineri în timp ce încercau
să intre în România cu materiale de propagandă
anti-NATO spun că veneau la Bucureşti pentru a protesta împotriva
rconflictelor armate în general. În exclusivitate pentru
Antena 3, unul dintre membrii grupului a declarat că autorităţile
române i-au reţinut pentru 19 ore, fără să le dea vreo
explicaţie. Tinerii se plâng că au fost interogaţi,
dezbrăcaţi şi percheziţionaţi şi nu li s-a permis să-şi sune
avocaţii. Autorităţile române susţin însă că au
făcut verificări legale, dar nu i-au reţinut. Mai mult, cei şase
au primit apă, cafea şi mâncare în perioada în
care au stat la frontieră.
Cei şase tineri, patru băieţi
şi două fete, au fost opriţi în timp ce încercau să
intre în România pe la Calafat. Autorităţile s-au
sesizat după ce în maşina lor au găsit mai multe materiale
cu mesaje anti-NATO şi anti-globalizare.
?Ne-au reţinut
timp de 19 ore, s-au uitat prin toate materialele noastre, ne-au şi
interogat la miezul nopţii, apoi, a doua zi, după amiază ne-au dat
înapoi toate materialele, ne-au spus că nu există nici o
problemă, dar nu ne-au lăsat să intrăm în România?,
a declarat unul dintre tineri. Cei şase cetăţeni germani susţin
că au cerut autorităţilor să le spună motivul reţinerii, însă
nu ar fi primit explicaţii. Ei se plâng că au fost interogaţi
timp de 19 ore, timp în care au fost percheziţionaţi şi
chiar dezbrăcaţi complet. Cei şase tineri susţin că de fapt, în
maşina lor ar fi fost descoperite materiale editate de Liga
Internaţională a Femeilor, organizaţie care militează împotriva
războiului.
ACTIVIŞTII ANTI-NATO SE PLÂNG CHIAR CĂ AU FOST DEZBRĂCAŢI ÎN TIMPUL INTEROGATORIILOR Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de
Frontieră, Ionela Roman afirmă însă că acţiunea
oficialilor români a fost perfect legală. Întrucât
existau dovezi că cei şase aveau intenţia de a organiza o acţiune
anti-NATO la Bucureşti era normală întoarcerea lor din drum.
Interdicţia impusă celor şase de autorităţile române a
fost criticată de două ONG-uri, care au susţinut că România
a încălcat astfel drepturile omului.
Antena 3