Ca
de câteva zile încoace, ceaţa continuă să dea bătăti
de cap şoferilor. Pe DN1, spre valea Prahovei, vizibilitatea a fost
extrem de scăzută joi seară, iar în Ploieşti şoferii abia
dacă vedeau la zece metri. Şi pe şoselele din judeţul Constanţa
s-a circulat cu greutate. În plus, în porturi activitatea
a fost suspendată până la ridicarea ceţii. În judeţul
Prahova, ceaţa deasă a îngreunat circulaţia, iar poliţiştii
i-au avertizat pe şoferi să reducă viteza.
Poliţiştii au mărit
numărul echipajelor în zonă, iar drumarii au dat cu materiale
antiderapante pe Valea Prahovei, pentru a preveni apariţia
poleiului. Şi la Ploieşti s-a circulat cu dificultate din cauza
ceţii.
Ceaţă deasă şi la Constanţa, unde vizibilitatea a fost
foarte scăzută în nordul şi estul judeţului. Căpitania a
dat dispoziţie joi seară ca navele să nu iasă din porturile
Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea. Interdicţia a fost, însă,
ridicată, după câteva ore.
Antena 3