Poliţistul Cristian Cioacă a
dat 4 declaraţii de la demararea anchetei privind dispariţia soţiei
sale, Elodia Ghinescu. Declaraţiile sale nu seamana niciuna cu alta,
suspectul schimbând în fiecare dintre acestea elementele
privind modul în care şi-a petrecut seara de 29 august,
noaptea ce a urmat şi dimineaţa zilei de 30 august.
În
ultima declaraţie, luată la începutul acestei săptămâni,
el refuză să mai ofere detalii , spunând că nu-şi mai aduc
aminte nimic.
Pe 11 septembrie, Cioacă susţine în
declaraţia sa că în după-amiaza zilei de 29 august, a stat
acasă, fără să părăsească domiciliul. Pe 18 septembrie, însă,
poliţistul îşi aminteşte că a plecat la amanta sa, Diana,
la Piteşti. Mai mult, pe 11 septembrie spune că pe 30 august
dimineaţa a ieşit să-i cumpere băieţelului său dulciuri. Pe 18
retractează, spunând că, în acea dimineaţă, a plecat
cu maşina în oraş, unde s-a întâlnit
cu nişte prieteni, pe care nu-i poate indica. Întregul
comportament al poliţistului Cioacă din anchetă este considerat
mincinos, scriu jurnaliştii de la ?Gardianul?.
În
declaraţia din 21 septembrie, poliţistul spune că a plecat în
oraş, în seara zilei de 29 septembrie, în jurul orei
20.00, dar nu îşi aminteşte unde şi în ce scop.
Menţine afirmaţiile privitoare la drumul pe care l-a făcut la
Pitesti, de unde a revenit în jurul orei 2.30. Susţine, de
asemenea, că, a doua zi s-au trezit alături de Elodia şi copilul
său. Între Cioacă şi sotia sa ar fi izbucnit un conflict
verbal legat de divorţ, după care Elodia s-a îmbrăcat şi a
plecat la serviciu.
Cioacă
a încercat să ascundă adevărul, să omita unele elemente,
după care să revină asupra aspectelor în declarţiile date
anchetatorilor. Apoi suspectul a apelat la o altă variantă de
apărare: ?Nu ştiu!?, ?Nu mai declar nimic!?, ?Nu-mi
explic?, ?Nu-mi amintesc nimic!?.
CITIŢI ARTICOLUL COMPLET ÎN GARDIANUL