„Cei patru făptuitori au intrat, dimineaţa, în galeria de mină. Au ieşit din mină după ce afară se întunecase. Cred că au lucrat foarte mult acolo, pentru că la lumina lămpilor au ales doar acele bucăţi sau aşchii de roci care aveau urme ce ar fi putut conţine aur nativ”, a declarat, sâmbătă, şeful Biroului de Poliţie Rurală Brad, comisarul Dan Cioara, coordonatorul anchetei. Suspecţii au fost prinşi de poliţişti chiar în momentul în care se pregăteau să părăsească localitatea Crişcior cu o maşină. Asupra lor au fost găsite unelte folosite la săpatul în mină, lămpi pentru iluminat cu carbid, alimente şi minereul de aur sustras, pus într-o pungă.
Fapta s-a petrecut la jumătatea lunii decembrie 2007, dar a fost dată publicităţii doar sâmbătă, după ce minereul găsit la învinuiţi a fost analizat în laborator şi s-a stabilit că rocile conţin aur şi argint fin, probele fiind specifice minei Barza. Cazul furtului de minereu aurifer dintr-o mină aflată în conservare reprezintă o premieră pentru poliţişti, după anul 1990.
Rompres