Antena 3 CNN Actualitate Captură record de ţigări de contrabandă la vama Halmeu

Captură record de ţigări de contrabandă la vama Halmeu

<1 minut de citit Publicat la 18:13 04 Aug 2007 Modificat la 18:13 04 Aug 2007
Captură record de ţigări de contrabandă la vama Halmeu
Captură record în vama Halmeu din judeţul Satu Mare, unde au fost confiscate aproape 300.000 de pachete de ţigări. Acestea erau ascunse între pereţii dubli ai unui tir înmatriculat în Ucraina, dar vameşii români le-au găsit cu ajutorul unui câine dresat. Anchetatorii cred că şoferul maghiar care conducea tirul este o piesă dintr-o reţea internaţională de contrabandă.

Vameşii şi poliţiştii de frontieră sătmăreni din tura de dimineaţă şi-au dat seama că ceva nu este în regulă în momentul în care un cetăţean maghiar a oprit în vamă cu un tir gol, inmatriculat în Ucraina. Oamenii legii au decis să treaca la un control amănunţit. În urma controlului vameşii estimează că au găsit peste 400 de baxuri de ţigări cu timbru ucrainean. Şoferul maghiar a declarat că nu ştia nimic de încărcătură şi că el doar ducea tirul din Ucraina în România.

Pe piaţa neagră, valoarea tigarilor este de peste 600.000 de euro. Şoferul a primit amenda maximă, de 8.000 de lei, iar ţigarile au fost confiscate.

Antena 3

×
x close