Într-un
top mondial realizat de compania de consultanţă Mercer, capitala
României ocupă poziţia 108 dintr-un total de 215 oraşe ale
lumii în funcţie de calitatea vieţii. Bucureştiul s-a
menţinut astfel pe acelaşi loc ca şi anul trecut, fiind surclasat
de aproape toate capitalele statelor UE, mai puţin de Sofia,
capitala Bulgariei, unde condiţiile de trai sunt inferioare.
Potrivit
datelor furnizate Mediafax de către compania Mercer, între
cele 26 de capitale din Uniunea Europeană, Viena oferă cea mai bună
calitate a vieţii, fiind urmată de Copenhaga, Amsterdam, Bruxelles,
Berlin şi Luxemburg. În Europa de Est, Praga este oraşul cu
cea mai bună calitate a vieţii, urmat de Budapesta, Vilnius,
Ljubljana şi Varşovia.
În
clasamentul mondial, primele trei poziţii sunt ocupate de oraşe
europene, respectiv Zurich, Viena şi Geneva, urmate de Vancouver şi
Auckland. Oraşul cu cea mai scăzută calitate a vieţii este
Bagdad, acesta menţinându-se pe acelaşi loc ca şi anul
trecut. Pe lângă Bagdad, între ultimele cinci oraşe cu
cea mai scăzută calitate a vieţii se mai află N'djamena
(Camerun), Khartoum (Sudan), Brazzaville (Congo) şi Bangui
(Republica Centrafricană).
Clasamentul
are la bază un sistem de punctaj în care New York este
considerat referinţa, cu 100 de puncte. Studiul s-a desfăşurat în
215 oraşe şi are ca scop sprijinirea guvernelor şi a companiilor
în relocarea forţei de muncă.
Antena3.ro