O
jumătate din municipiul Brăila a intrat de vineri în
carantină, după ce într-unul din cartierele situate în
apropierea Grădinii Publice a fost descoperită o vulpe turbată.
Vulpea, despre care se presupune că a venit din Grădina Publică, a
fost euthanasiată, iar cadavrul a fost transportat în condiţii
de maximă securitate la laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare
(DSV) Brăila, unde testele de specialitate au confirmat diagnosticul
de rabie. Inspectorii DSV au intrat în alertă maximă şi a
fost instituită zonă epizootică de turbare pe o rază de 30 km,
suprafaţa cuprinzând aproximativ jumătate din municipiul
Brăila, dar şi cinci comune din judeţ. Au fost reactivate
comandamentele judeţean şi local şi s-a trecut la aplicarea
măsurilor care se impun, respectiv vaccinarea câinilor cu
stăpân, interzicerea circulaţiei câinilor de pază dacă
nu au trecut două săptămâni de la ultima vaccinare
antirabică şi capturarea şi eutanasierea tuturor câinilor şi
pisicilor fără stăpân.
Acesta este cel de-al doilea caz de
rabie depistat în municipiul Brăila, primul fiind în
februarie 2005, când diagnosticul a fost confirmat tot la o
vulpe, care a fost capturată într-un cartier situat în
apropierea Cimitirului "Sfântul Constantin", locul de unde se
presupune că a venit vulpea -
Rompres