După ce au încercat de trei ori să demoleze imobilul afectat de explozie autorităţile au schimbat cablurile şi au avut mai mult succes. Din cauza poziţiei în care s-a prăbuşit clădirea, autorităţile susţin că nu mai există pericolul ca blocul alăturat să fie afectat de acţiunile de demolare. Blocul va fi tăiat bucată cu bucată, cu o foarfecă mecanică, începând de la etajele superioare.
Rămaşi pe drumuri, foştii locatari ai blocului distrus de explozie s-au trezit cu o altă problemă. Deşi au rămas fără case, ei au primit de la firma Eon Gaz facturile pentru consumul de gaze aferent lunii septembrie. Compania de distribuţie a gazelor a revenit după o zi asupra deciziei şi a anunţat că locatarii blocului vor fi scutiţi de plata gazelor.
Blocul E24 din Zalău a fost distrus în urma unei exploziei din 14 septembrie, produsă de o acumulare de gaze, dintr-o conductă fisurată. Două persoane au murit iar alte 9 au fost rănite în deflagraţie.
Antena 3