Preşedintele
Traian Băsescu s-a întâlnit vineri cu pensionarii. Şeful
statului participă la primul Congres al Federaţiei Asociaţiilor de
Pensionari din România şi este prima ocazie în care îşi
manifestă interesul faţă de persoanele vârstice, după ce
promulgat legea pensiilor.
Preşedintele este de acord cu consolidarea pensionarilor prin înfiinţarea unei federaţii, care este ?un pas extrem de important în a vă constitui într-un partener puternic în negocierile cu autorităţile statului?. Şeful statului a reluat ideea legată de resursele de finanţare pentru pensii. Băsescu spune că
îşi doreşte o lege viabilă, ?care să genereze un fond de pensii sustenabil care să nu intre în colaps în 2010 sau 2011?.
Preşedintele a cerut din nou Guvernului să prezinte sursele de finanţare şi spune că încă nu a primit un răspuns ferm.
?Sper să se iasă din zona dezbaterii demagogice şi fără cifre pentru a identifica sursele?, a spus Băsescu. Şeful statului a menţionat că această problemă îl interesează mult pentru că, chiar dacă se întâlneşte destul de rar cu reprezentanţii pensionarilor,
?cu mama şi cu socrii mă văd des şi nu vreau să le spun: Mamă, v-am minţit!?
"Sunt un adept fără rezerve al sistemului unic de calculare a pensiilor, la fel cum trebuie unificat şi sistemul de salarizare", a adăugat preşedintele, pentru ca să nu mai existe situaţii în care unii primesc la pensie 80% din salariu, iar alţii mult mai puţin. În plus, salariile diferă chiar şi de la un minister la altul.
Traian Băsescu a precizat motivul pentru care cere Guvernului să arate sursele de finanţare a majorării pensiilor.
?Mandatul meu se termină în decembrie 2009. Nu vreau să fiu cel căruia, în 2009, îi veţi spune: domnule preşedinte, ne-aţi minţit?.
Primul Congres al pensionarilor din România
Federaţia
Asociaţiilor Pensionarilor din România (FAPR) şi Alianţa
Pensionarilor din România au organizat, vineri, în
Capitală, primul Congres al organizaţiilor sindicale ale
pensionarilor, în vederea constituirii unei structuri naţionale
reprezentativă ca principală forţă de dialog cu Executivul, a
declarat Dumitru Dincă, preşedinte executiv al FAPR.
Pensionarii
cer aplicarea unui sistem unitar de calcul al pensiilor în
România şi eliminarea discriminărilor între diferite
categorii sociale pensionate în urma unor legi speciale.
?Suntem decişi să avem reprezentanţi aleşi ai pensionarilor
pentru constituirea unui grup parlamentar reprezentativ atât în
Cameră cât şi la Senat deoarece Parlamentul, în
colaborare cu guvernele, au întocmit, acceptat şi legalizat
numai legi discriminatorii de marginalizare, taxe şi impozite mari
pentru pensionari. Marginalizarea şi dezbinarea pensionarilor a fost
intenţionată, pentru ca aceştia să nu aibă posibilitatea de a-şi
cere drepturile?, afirmă Cristina Pop, preşedinta Alianţei
Pensionarilor din România.
Pensionarii i-au dat lui Băsescu un avion de jucărie
Preşedintele a primit de la pensionari un avion de jucarie, aluzie la informaţiile vehiculate în presă în legătură cu achiziţia unei aeronave superformante de către Romavia pentru Administraţia Prezidenţială. Vizibil iritat, şeful statului, a subliniat că zboară cu un avion vechi de 33 de ani şi că nu este normal să fie politizată o astfel de întâlnire cu pensionarii.
UPDATE:
"Odată cu promulgarea Legii pensiilor, Guvernul are responsabilitatea integrală a aplicării ei şi garantează etapele de majorare prevăzute", a declarat, vineri, ministrul Muncii, Paul Păcuraru, ca urmare a afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu de la Congresul Federaţiei Asociaţiilor Pensionarilor din România. Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse susţine că ?obsesia? preşedintelui Traian Băsescu privind deficitul bugetului de asigurări sociale este falsă.
Antena3.ro