Preşedintele Traian Băsescu a semnat,
vineri, decretul de promulgare a Legii privind aprobarea Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 49/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
(ANI). Ordonanţa, propusă de Ministerul Justiţiei, a fost aprobată
în 19 martie de Senat, în calitate de cameră
decizională, cu o largă majoritate: 79 de voturi „pentru” şi
patru „împotrivă”.
Potrivit actului normativ,
inspectorii ANI vor verifica „dacă diferenţa vădită de avere
este justificată” şi, în cazul în care „constată
că diferenţa nu este justificată, sesizează instanţa competentă
pentru stabilirea părţii de avere dobândită sau a bunului
dobândit cu caracter nejustificat a cărui confiscare o
solicită”. Prin „diferenţă vădită” se înţelege, în
sensul legii, diferenţa dintre averea dobândită şi
veniturile realizate de cel puţin 10.000 de euro sau echivalentul în
lei.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat la
acel moment că sintagma „avere nejustificată” prezintă
suficiente garanţii pentru respectarea drepturilor omului, având
în vedere că „ultimul cenzor” în această privinţă
va fi instanţa judecătorească, cea care va decide în
privinţa confiscării averilor.
Senatorii au acceptat, după
dezbateri îndelungi, să înlocuiască termenul de
„ilicit”, referitor la averea care poate fi confiscată, cu cel
de „nejustificat”, în pofida faptului că, la dezbaterile
privind OUG 49/2007, au existat mai multe poziţii contrare.
Rompres