Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care a vandalizat mașina jurnaliștilor Antena la mitingul lui Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore

Bărbatul care a vandalizat mașina jurnaliștilor Antena la mitingul lui Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore

R.M.
1 minut de citit Publicat la 10:29 11 Ian 2025 Modificat la 10:47 11 Ian 2025
masina antena atacata sustinatori calin georgescu
Mașina echipei Observator a fost vandalizată de manifestanți, chiar în timp ce jurnaliștii transmiteau de la protestul din Capitală / Foto: Captură video Antena 3 CNN

Bărbatul care a vandalizat mașina postului Antena 1 la mitingul pro-Georgescu și anti-Iohannis, din Bucureşti, a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, judecătorii decid dacă îi prelungesc șederea în arest. Bărbatul este cercetat pentru distrugere, faptă pe care Codul Penal o pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

În cursul zilei de vineri, 10 ianuarie, după mai multe ore de audieri, bărbatul de 42 de ani a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și a fost reținut pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 5, cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim faptul că vineri, în urma protestelor care au fost în desfășurare în zona Parlamentului, la Curtea Constituțională a României, mai multe persoane au fost agresive atât cu alți protestatari, dar mai ales cu presa care a transmis de la fața locului.

Jandarmii au intervenit, după ce susținătorii lui Călin Georgescu au agresat jurnaliștii prezenți la miting 

Mașina echipei Observator a fost vandalizată de manifestanți, chiar în timp ce jurnaliștii transmiteau de la protestul din Capitală. Au fost smulse numărul şi capacele roţilor. Pentru a scăpa de mulțime, echipajul a pornit cu atena ridicată.

„Pe timpul desfășurării adunării publice de protest, în jurul orei 12:00, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune în direct ale unor televiziuni, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite informații. 

Jandarmii au observat aceste acțiuni de agresiune și intimidare, motiv pentru care au intervenit pentru oprirea lor și aplicarea măsurilor legale care se impun. 

Astfel, au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală, context în care a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere”.

De asemenea, transmitem tuturor jurnaliștilor să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare.

Totodată, jurnaliștii implicați în acest incident pot depune plângere la organele de poliție abilitate”, se arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei.

Protestul a fost unul spontan, fără autorizație. 

De asemenea, jandarmii au dat șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei, după această manifestație care nu a fost organizată în mod legal.

 

×
x close