Rezultatele referitoare la prezenţa dioxinei în iaurturile Danone au fost făcute publice marţi de Laboratorul de Referinţă European din Budapesta. Şeful serviciului veterinar al Ungariei, Miklos Suth, a declarat că testele nu au indicat prezenţa unor substanţe nocive în guma de guar, prezentă în eşantioanele alimentare trimise spre inspecţie de autorităţile din România. Ungurii spun că 88 de eşantioane au fost testate dacă conţin sau nu dioxină şi fungicidul pentachlorphenol. Toate rezultatele au fost negative.
Suspiciuni au existat şi pentru un lot care expira în 20 august. Reprezentanţii Agentiei Sanitar Veterinare nu au mai găsit în magazine iaurt din acel lot, dar au recuperat 248 de pahare cu iaurt din depozite. Autorităţile sanitare au decis însă că acel iaurt este mai puţin periculos decât ar fi putut fi lotul cu dată de expirare în 11 septembrie şi nu au trimis probe pentru analize. Mai mult, toate iaurturile din acel lot au fost distruse, iar populaţia nu mai are nicio posibilitate să afle dacă este în pericol sau nu.
Antena3.ro