Curiozitate,
anturaj, dorinţă sau modă? Un amestec de sentimente şi o mare
dilemă: cînd, cum şi cu cine încep viaţa sexuală? Nu
există reţete în acest sens, nici măcar specialiştii nu pot
spune care este vârsta ideală. Biologic, o fată este
pregătită în jurul vîrstei de 12 ani. Problema este că
tinerii îşi încep viaţa sexuală înainte de
vârsta buletinului. Vorbim despre aproximativ 3 la sută dintre
adolescentele din România.
Mentalitatea s-a schimbat, însă
problema nu este că tinerii îşi încep viaţa sexuală
mai devreme, ci că nu sunt pregătiţi pentru acest lucru. Prea
multe adolescente ajung să facă avort încă din copilărie.
Prea mulţi copii aduc pe lume copii. Adolescentele au început
să înţeleagă că prima experienţă sexuală nu e o simplă
aventură sau "fructul interzis" pe care vrei să îl
guşti numai pentru că alţii, mai mari decât tine, îţi
spun că nu e voie.
"2,8 la sută din fetele cu vârsta sub
15 ani şi-au început viaţa sexuală", a declarat Borbala
Koo, director executiv S.E.C.S. Procentul creşte odată cu vîrsta,
peste 7 sută din tinerele mai mici de 16 ani începându-şi
viaţa sexuală ca şi aproape 30 la sută dintre cele care au
împlinit vîrsta majoratului.
"Eu am paciente care
vin la vârsta de 14-13 ani, cu o viaţă sexuală începută
de cel puţin 3 ani de zile", a declarat Daniel Popescu, medic
ginecolog. Adolescentele reprezintă cam jumătate din pacientele
cabinetului de planing familial al maternităţii Giuleşti. Două
procente dintre ele sunt nişte copii, conform unui sondaj făcut
acum 3 ani.
Aşa se ajunge ca tinere de 12 ani să rămână
însărcinate fără să ştie ce înseamnă asta sau să
contacteze boli de care nu mai pot scăpa toată viaţa. Practic, îşi schimbă viaţa, într-o secundă.
Observator