Istoric al accidentelor de muncă în 2007
Ultimele accidente grave de muncă din România au costat viaţa mai multor oameni. La combinatul de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş un bazin cu apă amoniacală dintr-o secţie a combinatului a explodat la sfârşitul lunii ianuarie. În secţie se aflau 3 muncitori, dintre care unul a murit iar un altul a fost grav rănit. La Sidex Galaţi un lucrător de 45 de ani a decedat în urma unui accident de muncă, tot în prima lună a anului. Muncitorul a încercat să cupleze nişte instalaţii într-o cameră întunecată. A atins greşit firele şi s-a produs un arc electric. Victima s-a electrocutat şi a suferit arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe circa 80% din suprafaţa corpului. Cel mai agrav accident de muncă din 2007 a avut loc în Bucureşti pe un şantier din zona Pipera. Prăbuşirea unui braţ de macara a dus la moartea a patru oameni şi la rănirea altor doi, la jumătatea lunii ianuarie a acestui an.
Antena3.ro