Antena 3 CNN Actualitate 4 dintre răniţii de la Oltchim, internaţi în Bucureşti

4 dintre răniţii de la Oltchim, internaţi în Bucureşti

<1 minut de citit Publicat la 07:51 15 Aug 2007 Modificat la 07:51 15 Aug 2007
4 dintre răniţii de la Oltchim, internaţi în Bucureşti
Patru dintre răniţii exploziei de la Combinatul Chimic Oltchim sunt internaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Doi dintre ei sunt în stare foarte gravă, cu arsuri pe mai mult de 90% din suprafaţa corpului. În urma exploziei, o angajată a murit, în drum spre un spital din capitală, iar alţi 7 au fost răniţi.

Patru dintre cei opt răniţi de explozie lucrau în secţia în care a avut loc deflagraţia. Explozia a aprins substanţa chimică aflată în instalaţie. Cea mai afectată a fost o femeie de 41 de ani, care avea arsuri de gradele 3 şi 4 pe 98% din suprafaţa corpului şi traumatisme la nivelul toracelui şi al capului. Femeia a decedat în elicopterul care o transporta la Bucureşti.

Doi dintre răniţii aduşi la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arşi din capitală se află în stare gravă şi au fost operaţi. O femeie, care lucra ca operator chimist în cadrul Oltchim prezintă arsuri pe aproape 95% din suprafaţa corpului, precum şi arsuri ale căilor respiratorii. Celălalt pacient aflat la terapie intensivă are arsuri la nivelul capului, pe gât şi pe picioare.

Ministrul Muncii Paul Păcuraru a dat asigurări că familiilor celor răniţi vor primi ajutor de la Guvern.

Antena 3

×
x close