"Am avut bucuria de a trece printr-un eveniment care mi-a schimbat viața total, gândirea față de lumea de aici și frica de moarte." a povestit Valentina Dincă la Antena 3.
"Nu trebuie să avem frică de moarte. Moartea nu este decât un prag între cele două vieți: viața de aici și viața următoarea. Eu am avut bucuria de a trece peste acest prag pe 25 octombrie, cu 15 ani în urmă.
Am avut o problema medicală, am ajuns la Spitalul Militar, am avut o criză biliară, am fost nevoită să scot bilă. Am intrat în sala de operația, s-au făcut toți pașii, intervenție chirurgicală, a fost totul ok, m-am trezit.
După care, în câteva minute, am auzit un zgomot puternic, exact cum se aude un avion în momentul în care pleacă de pe pistă. Și atunci mi-am dat seama că ceva nu este în regulă cu mine. Și am văzut partea de sus, că un abur, că un nor, cum treci cu avionul printr-un nor, am văzut partea de sus.
Vedeam totul în jurul meu, vedeam medicii cum scoteau masca, mâna dreapta o aveam conectată pe aparat. Mă vedeam pe mine, cum stăteam întinsă și nu mișcăm, dar partea de sus mișcam.
"Am văzut de sus cum m-au resuscitat. S-a întâmplat o dată, de două ori, a treia oară au renunțat"
În momentul acela mi-am amintit de copilul meu, pentru că este Universul meu dintotdeauna, și mi-am văzut copilul aici. Atunci mi-am dat seama că sunt dedublată. Am strigat "Ajutor" cu toată puterea mea și m-au auzit medicii și au intervenit: pe aparat scris că pulsul scade. Am văzut de sus cum m-au resuscitat. S-a întâmplat o dată, de două ori, a treia oară au renunțat.
Eu mă vedeam, nu îmi doream să plec, îmi vedeam copilul în continuare. Același lucru mi l-a spus fiica mea, era pe hol cu tatăl ei, și-a spus "tată, mama a pățit ceva". Ea a simțit că ceva nu este în regulă cu mine. Eu nu am dorit să mă despart de copilul meu și de lumea această și de-asta spun că Dumnezeu este foarte bun cu noi toți.
Medicii au refuzat să îmi dea un răspuns, câte minute am stat în această stare. Dat fiind faptul că am intrat în intervenția chirurgicală rapid, nu am avut timp să semnez documentul, nici eu nici un membru al familiei. Nu a semnat protocolul. Era o urgență. Și medicii erau foarte speriați. Niciun medic nu își dorește să piardă un pacient tânăr pe masă. Și nu era semnat protocolul.
"Am văzut lumina divină. Lucru pe care nu îl pot exprimă în cuvintele noastre"
Eu cu partea de sus vedeam și auzeam tot. Nu am avut prilejul să văd dincolo, să mă întâlnesc, cu toate că tatăl meu era plecat în lumea celor drepți. Nu am avut timp. Probabil că episodul a fost foarte scurt.
Am văzut lumina divină. Lucru pe care nu îl pot exprimă în cuvintele noastre. Lumina divină exact cum este o cupola a bisericii, dar de o intensitate maximă.
Mi-am revenit într-un final dar nu mi-au mai administrat ceva. Rezidentul a ieșit, mi-a spus fiica că era foarte trist, a întrebat familia ce este cu mine și nu a putut să răspundă. Mi-au făcut un EKG și nu s-a văzut nicio modificare.
După a treia tentativă de resuscitare, ei erau lângă mine dar nu mai făceau nimic. Cum am revenit nu pot să spun. Nu am văzut revenirea mea în corp, decât o durere fizică în corp inexplicabil de puternică, nu pot să o compar cu nimic. Mi-a spus fiica că eram transformată de durere.
Am rostit în mintea mea Tatăl Nostru și nu o spun cu exagerare, dar mi-a trecut durerea instant.
Am rămas cu o sănătate maximă după evenimentul asta. Chiar nu am avut probleme de sănătate. Am mers și la neurolog să văd dacă au rămas sechele, dacă nu s-a oxigenat creierul câteva minute."
Urmăriți întreaga mărturie în materialul video:
