Copiii sunt în clase diferite, dar stau toți într-o cămăruță, mirosind afum, și împart tot, ca frații: mâncarea, lacrimile, bucuriile, zâmbetele, animalele, iarba, bomboanele și învățătoarea. O iubesc. Și ea îi iubește pe ei.
Parcurge șapte km până la școală
Maria Ștefănuț, învățătoarea copiilor, pare o femeie firavă, pe care nu ai pute-o imagina mergând zilnic șapte km pe jos până la școală și, culmea, spune că nu e nimeni mai fericit ca ea. Natura și copiii o încarcă de energie. Ei sunt universul ei
Doamna învățător nu a primit niciodată vreo medalie, nu are Steaua României în grad de Cavaler, dar are toate stelele de desupra Apusenilor și căpițele de fân fără rețea wireless, unde fericirea nu se vede în emoticoane.
La școala din cătun, niciun profesor nu a stat mai mult de un an. Maria Ștefănuț are deja trei ani de când predă acolo.
În era internetului și a inteligenței artificiale, copiii potecilor visează la tot ceea ce pentru noi înseamnă normalitate.
Întrebați ce nevoi au, doamna învățător a răspuns: ”Rechizite, poate calculatoare, o baie, o tablă inteligentă. Evoluăm și noi și încercăm să ținem pasul, dar dacă nu avem nici internet aici. Internetul este foarte slab. Am ales să rămân aici de dragul copiilor, de dragul meseriei, de dragul oamenilor din sat”.
Privită în grabă, această poveste nu are nicio legătură cu proiectul pompos numit România Educată. Are legătură cu România izolată.
”Atât de emoționant”
Prin mâna învățătoarei au trecut ani de-a rândul oamnei care acum sunt ingineri, profesori, oameni mari, cum spun ei, moții.
”Atât de emoționant este când vin la mine și îmi zic: Doamna învățătoare, haideți să mai povestim, să mai depănăm amintiri”, mărturisește învățătoarea.
Copiii potecilor își doresc de la Moș Crăciun ghete
Copiii potecilor și doamna lor de la Moș Crăciun, daruri pentru drumurile lungi: ghetuțe.
Dacă vă întâlniți cu Moșul, ajutați-l să ajungă aici, în cătunul din Alba. Copiii potecilor îl așteaptă în România izolată și uitată de cei pentru care educația e doar un proiect.
