Inclusiv știința la ora actuală a arătat că inima influențează în mod direct creierul și funcțiile pe care le are. Şi noi știm că tot sistemul nervos este cel care influențează și are legătură în mod direct cu toate organele, glandele din corpul nostru.
Principiul de bază ar fi că în momentul în care omul are o anumită emoție pozitivă inima sa începe să transmită niște impulsuri la nivelul creierului.
Cum să accesăm "farmacia lui Dumnezeu" pentru a ne recăpăta sănătatea
În creier există sistemul limbic, o mică fabrică care produce substanțe medicament, neuro peptide sau molecule de emoție mai sunt numite. Ele sunt elemente din "farmacia lui Dumnezeu" şi creează practic în corpul nostru în mediul alcalin care este un mediu specific de vindecare.
În momentul în care omul are emoții de frecvență joasă se trimit impulsuri la nivelul creierului şi acesta începe să secrete substanțe sau hormoni de stres şi ştiinţa la ora actuală a demonstrat nu numai că ei paralizează sistemul imunitar, dar în corp creează un mediu inflamator.
Sistemul imunitar, darul divin pentru vindecare
Noi practic am fost înzestrați de la naștere cu ceva care ar putea vindeca orice problemă de sănătate, indiferent de natura ei şi acela este sistemul imunitar. Dacă un os este rupt în momentul în care el începe să sudeze sistemul imunitar se ocupă de asta. Tot ce înseamnă repararea corpului înseamnă sistem imunitar. Este acel sistem vindecător cu care orice om se naște.
De ce mai există oameni bolnavi
Aici ne ducem iar în spate că 30 de minute de întristare, supărare, furie, nemulțumire blochează sistemul imunitar pentru 24 de ore. Dacă omul după cele 30 de minute şi-ar reveni ar fi bine, însă sunt oameni care având sufletul foarte încărcat nu face altceva decât în mod constant să genereze emoții care dau impuls la creier şi creierul reia ciclul.
Noi dacă nu eliberăm această încărcătură emoțională din suflet ea, încărcătura emoțională, determină 97% din calitatea vieţii pe care o are un om, indiferent că vorbim de sănătate, relații sau destin. Sunt oameni care nu înțeleg de ce dau mereu de același tipar de femei sau bărbaţi.
Dincolo de aspectul asta al rațiunii noastre tot ce însemnă gândirea noastră pământească este total diferită de gândirea şi logica divină (...) La nivel de suflet în momentul în care judecăm pe cineva în suflet este o informație că am judecat pe cineva şi există o încărcătura emoțională şi sufletul are tendința să se auto-purifice.
„Dumnezeu trimite în viaţa omului acele persoane de care sufletul lui are nevoie"
Există un mecanism de auto purificare a sufletului nostru, el nu accepta să stea încărcat acolo. Cum se manifestă asta? Informația acea acumulată se duce ca un GPS în Univers şi nu face altceva decât să atragă acele persoane care îi purifică sufletul. Ideea de bază este că partea de purificare a sufletului se face prin suferință.
Purificarea sufletului se face prin principul acela greu de acceptat să întorci şi obrazul celălalt aşa cum spunea Hristos. (...) Trebuie să înţelegem că tot ceea ce ni se întâmplă se întâmplă pentru noi şi nu împotriva noastră. Dumnezeu trimite în viaţa omului acele persoane de care sufletul lui are nevoie.
Dacă noi avem de învățat lecţia iertării ni se vor da oameni care or să ne greșească pentru ca noi să învățăm să iertăm", a spus Ivan Bogdan, terapeut psiho-emoțional, la emisiunea Voi cu Voicu la Antena 3, după care a povestit un caz emoţionant în care puterea luminii divine a ajutat un copil bolnav să acceseze "farmacia lui Dumnezeu" pentru a se recupera.