Marius Budăi nu se teme că ar putea fi remaniat şi nici nu crede că se va rupe coaliţia din cauza declaraţiilor făcute pe tema creşterilor salariale şi ale pensiilor.
Ministrul Muncii a reiterat, asemenea premierului Nicolae Ciucă, necesitatea dialogului cu partenerii de guvernare în vederea stabilirii măsurilor de ajutor social.
"Noi suntem convinși că nu pot exista dispute ideologice atunci când este vorba de a susține populația și economia. Pur și simplu nu suntem în perioada în care să avem timp de certuri atunci când obiectivul nostru trebuie să fie sprijin pentru România.", a spus Marius Budăi.
El a mai sublianiat că nu a ieșit în conferința de presă de capul său, a fost o decizie a conducerii partidului.
"Eu sunt un om disciplinat, nu fac lucruri direct de capul meu. (...) Am spus că acestea sunt măsurile pe care noi, PSD, le vom propune în coaliție, bazate pe o analiză, bazate pe cifre, pe estimări publicate de Consiliul Național de Prognoză, bazate pe tot ceea ce înseamnă impact bugetar.", a mai explicat ministrul Muncii.
"Nu mă aștept să fiu remaniat, mă aștept să fie o discuție onestă în coaliție", a spus, ferm, Marius Budăi, legat de speculaţiile că ar putea fi scos din actuala funcţie.
Ministrul a evitat un răspuns tranşant cu privire la ce va face dacă propunerile PSD nu vor fi acceptate şi şi-a declinat competenţa de a vorbi despre o posibilă rupere a coaliţiei.
În coaliţie "se discută extrem de pragmatic, extrem de liniștit, cu cifrele pe față. Nu este o negociere, că mai pune unul și mai dă altul. Analizăm și luăm decizia finală", a spus Marius Budăi.
"Noi, PSD considerăm că propunerile sunt extrem de nejustificate, extrem de bine calculate. Toate aceste analize, toate aceste lucruri vor sta pe masa coaliției.", a mai subliniat ministrul Muncii.
PSD a propus creşterea pensiei minime de la 1.100 lei şi a salariului minim la 3.000 lei. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în timpul unei conferințe de presă a Partidului Național Liberal, că nu poate răspunde cu da sau nu asupra posibilității creșterii pensiilor și salariilor.