Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Mircea Geoană, despre reîntoarcerea în politică după finalizarea mandatului: "Este prematur. Nu totul este politică în viaţă"

Mircea Geoană, despre reîntoarcerea în politică după finalizarea mandatului: "Este prematur. Nu totul este politică în viaţă"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:22 21 Iul 2021 Modificat la 23:31 21 Iul 2021
Untitled-4
Sursa foto: Antena 3

Întrebat dacă după finalizarea mandatului ia în considerare o carieră politică în România, Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a precizat că are un job atât de frumos care îi oferă multe oportunități de a face lucruri interesante în viaţă.

„Nimic nu durează o viaţă. În primul rând atâta vreme cât sunt la NATO nu am voie și nici nu vreau. Este total prematur orice discuție pentru mai târziu. Înțelegerea pe care o am alături de cei care m-au ajutat să obțin acest job foarte important a fost că îmi dedic întreaga atenție și tot ce știu, ce am învățat și, apropo învăț în fiecare zi ceva nou ceea ce este extraordinar de reconfortant, iar după un job de acest gen sunt atât de multe oportunități de a face lucruri interesante în viață.

Nu voi face niciun comentariu referitor la politica românească, o urmăresc, am opinii dar nu fac niciun fel de comentariu pe acest gen. O să discutăm mai aproape de finalul mandatului meu", a spus Mircea Geoană.

Întrebat apoi dacă tot social democrat este ca formație, Mircea Geoană a precizat că are un obicei, acela de a fi destul de încăpățânat şi va rămâne loial în primul rând ţării.

„Învăț în permanență, dar sunt încăpățânat și foarte loial. Sunt loial în principal țării mele, iar de acolo încolo că pot să ajut ţara asta într-un în fel sau în altul în politică, în viața privată, în viața neguvernamentală, pot să servesc țara în poziții internaționale poate chiar mai interesante decât ce este acum. De ce să ne grăbim? Nu totul este politică în viață", a mai spus Mircea Geoană.

Întrebat, de asemenea, dacă a fost abordat de partidele politice din România, Mircea Geoană a precizat că păstrează relații cordiale şi deschise cu tot ce înseamnă leadership românesc de la putere și din opoziție, ceea ce face într-un fel frumusețea jobului său.

„Sunt oameni buni într-o parte și în alta, dacă pot îi ajut cu mult drag. Până la urmă este mai important ca noi să folosim anii aceștia pe care îi am la vârful NATO pentru ca alianța să meargă mai bine și pentru că țara să meargă mai bine, iar după aceea e loc destul", a mai spus Mircea Geoana, Secretarul General Adjunct al NATO, la emisiunea "Subiectiv" de la Antena 3. 

×
x close