"După un debut anevoios al acestei campanii, în luna iulie am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obțină prescripții.
În luna august avem 230.000, deci o creştere importantă, dar dacă comparăm cu cele 7 milioane eligibile este puţin.
Nu am avut niciodată intenția să creez panică, dar cred că un comportament responsabil şi preventiv este de dorit.
Mai ales dacă există această posibilitate de a avea iodura de potasiu la domiciliu să o utilizezi doar în cazul posibil nu probabil.
Ştiţi că există o diferența între posibil şi probabil.
Posibil orice lucru de poate întâmpla, dar probabilitatea înseamnă că procentajul care poate duce la acel eveniment nefericit este totuși consistent.
Discutăm despre o chestiune posibilă. Nu cred că este târziu ca fiecare dintre cei care se prezintă la medic pentru diferite tipuri de afecțiuni să solicite odată cu rețeta obișnuită şi o prescripţie pentru iodura de potasiu pentru ei si pentru membrii familiilor lor care sunt eligibili", a spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.
De asemenea, Rafila a subliniat că la nivelul Guvernului nu s-au purtat discuții cu privire la posibilitatea unui eveniment nuclear.