Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Ciolacu cheamă procurorii să verifice achiziţiile de vaccinuri din pandemie: "România a cumpărat 100 milioane doze pentru 15 milioane de oameni"

Ciolacu cheamă procurorii să verifice achiziţiile de vaccinuri din pandemie: "România a cumpărat 100 milioane doze pentru 15 milioane de oameni"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:13 18 Apr 2022 Modificat la 09:13 18 Apr 2022
marcel ciolacu
Ciolacu cheamă procurorii să verifice achiziţiile de vaccinuri din pandemie: "România a cumpărat 100 milioane doze pentru 15 milioane de oameni" Sursa foto: colaj Getty Images/Antena 3

Ţara noastră a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, pentru 15 milioane de români, în timpul guvernului PNL-USR. 

Cineva trebuie să explice cum şi de ce, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. 

Deşi aveam peste 60 de milioane de doze în stoc, miniştrii USR au mai cumpărat încă 40 de milioane de doze, pentru anul acesta şi anul viitor, cu peste 700 de milioane de euro, mai spune Marcel Ciolacu. 

"Au compărat prima oară 65 de milioane de doze. Au expirat acum câteva zile vreo două milioane de doze, le-am aruncat", a spus Marcel Ciolacu, duminică seara, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

"Noi avem o ţintă de populaţie pentru vaccinare de 15 milioane de români 

În mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuţii pe zona sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura e plecat din zona de sănătate. 

Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România", a precizat Ciolacu. 

"Ştiţi care este costul acestor 40 de milioane de doze de vaccin? 730 de milioane de euro", a mai spus el. 

"Deci, România cumpără peste 100 milioane doze de vaccin pentru 15 milioane de români. 

Vreau şi eu să explice aceşti oameni, şi în faţa dumneavoastră şi în faţa procurorilor, cum au făcut comandă de încă 40 de milioane de doze de vaccin", a punctat Marcel Ciolacu. 

Politicianul a făcut referire şi la premierul şi ministrul de Finanţe, în acest caz.

"E o incoerenţă de logică. (...) Eu ce pot să spun foarte clar este, ca oameni politici, trebuie să vii să dai explicaţii.

 Pe urmă, dacă ai avut interese sau nu ai avut interele, mi-e greu să cred că nu ai avut interese la suma de 630 de milioane, având în stoc vreo 40-50 de milioane”, a mai spus el. 

×
x close