Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv George Simion, alături de miile de protestatari, în marș pe Calea Victoriei: Dacă măsurile nu sunt retrase este timpul că acest Guvern să se retragă el, că ne-am săturat

George Simion, alături de miile de protestatari, în marș pe Calea Victoriei: Dacă măsurile nu sunt retrase este timpul că acest Guvern să se retragă el, că ne-am săturat

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 21:25 03 Apr 2021 Modificat la 22:09 03 Apr 2021
o_1f2cflkuu153v364hvbmspcffb.jpg
Sursa foto: Antena 3

"Este o manifestație autorizată. Cu autorizație de la Primărie. Forțele de ordine intimidează participanții și în București și în țară, dau amenzi maxime tocmai că oamenii să nu mai iasă.", spune George Simion 

"Guvernul merită să cadă dacă în felul asta se manifestă ei. Forțele de ordine au bătut minori, au făcut descinderi. La Brăila, există filmări cum i-au dat afară cu coastele rupte din secția de poliție.

Este poliție politică, un prim pas spre dictatură. 

Dacă măsurile nu sunt retrase este timpul că acest Guvern să se retragă el, că ne-am săturat. Cât timp măsurile sunt în vigoare, protestele vor continua, dacă nu vor fi reprimate dictatorial de jandarmii domnului Bode, care uită că și jandarmii și polițiștii sunt, din păcate, nedreptățiți."

Jandarmeria, despre protestul de sâmbătă din Capitală: Organizatorul va fi amendat

Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei au anunțat sâmbătă seara, în legătură cu protestul organizat în Capitală, că organizatorul va fi amendat pentru depășirea numărului de participanți permis de legislație.

„Organizatorul a depăşit numărul maxim de o sută de persoane, permis de legislaţia în vigoare, pentru care vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. (…) Avem organizatori, sunt proteste declarate, şi asta ne uşurează nouă misiunea, pentru că avem cu cine să relaţionăm”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Capitalei au spus că au asigurat fluența traficului.

„Noi momentan recurgem la dialog, colegii de la Jandarmerie fac acest lucru, încercăm evitarea declanşării oricărui eveniment nefericit, până acum nu au fost înregistrate evenimente negative”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Ciprian Romanescu.

Câteva sute de de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiaza în Piața Universității din București. Aceștia contestă retricțiile impuse de autorități. Participanții au plecat apoi spre Piața Victoriei.

„Nu vrem aer cu porția” sau „Jos cu interdicțiile” sunt câteva dintre mesajele afișate pe pancartele purtate de protestatari.

×
TOP articole
x close