"Cred că este foarte important că a luat sfârşit această criză politică, care nu aducea nimic bun oamenilor, care nu făcea altceva decât să adâncească criza sanitară, precum şi criza economică, măcar una dintre ele a luat sfârşit. Şi, într-adevăr, sunt absolut convinsă că românii îşi pun întrebarea, cum vor coabita cele patru formaţiuni, pentru că suntem patru: PSD, PNL, UDMR și minorități, altele decât cea maghiară. Dar, mai avem și alte exemple de acest tip în Europa.
Gabriela Firea: "Important este ceea ce ne unește și nu ceea ce ne desparte"
Și îmi place să cred, atât mie cât și colegilor mei, că toate formațiunile poltice care s-au angajat să se semneze acest acord național de colaborare politică, care a și dat Guvernul în această structură politică, să pună pe primul plan interesul oamenilor, să pună pe primul plan ceea ce este urgent acum de rezolvat.
În primul rând, se ajunsese în situația în care oamenii să nu mai aibă încredere în ceea ce transmit guvernanții, în ceea ce spun miniștrii. De ce? Pentru că a fost şi un vid de putere, a fost o bătaie politică în interiorul fostei coaliţii de guvernământ, aşa cum ştiţi, provocată cu motiv sau fără motiv, dar asta nu mai contează. Contează doar ceea ce se întâmplă de aici înainte.
Noi am intrat în Guvern, echipa social-democrată, nu aş spune cu anumite condiţii, pentru că nu sună foarte plăcut pentru partenerii de guvernare, dar am spus foarte clar, că noi intrăm în această formulă guvernamentală dacă reuşim, fără a crea dezechilibre bugetare şi fără a renunţa la investiţii, chiar acestea cresc de la 5,5 la 7%, pentru că avem nevoie şi de autostrăzi şi de alte investiţii în mediul local (...)
"Nu trebuie să uităm de latura socială, de latura umană"
Pentru că inflaţia galopantă, creşterea tarifelor la energie şi la gaze, practic a muşcat din banii pe care îi câştigă fiecare român, lăsându-i cu mai puţin, în fiecare lună, şi atunci, o compenaţie socială din partea Guvernului trebuia să vină, iar aceasta este posibilă prin faptul că noi am propus şi colegii de Guvern au acceptat acele măsuri, pentru creşterea pensiilor, alocaţiilor, indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi.
Gabriela Firea: "Ne unește dorința de a face mai bine"
Ne unește în primul rând, dorința ca România să fie o țară în care să poți să trăiești, fără să îți fie teama că te abandonează cei de la putere, România să fie o țară în care cei care gestionează portofoliile își fac datoria până la capăt, sunt oameni profesioniști, integri, care găsesc soluții, nu care ies în spațiul public să explice de ce nu au putut, sau cine i-a blocat.
De multe ori veneau explicații: Eu nu am putut să pregătesc valul 4, pentru că nu m-a lăsat X ministru. În momentul în care ai dificultate la guvernare, trebuie să vii să o spui atunci, să vorbești cu premier, cu președinte de partid. Asta ne unește. Dorința de a face mai bine", a declarat Gabriela Firea.
De asemenea, noul ministru al Familiei, Gabriela Firea, a mai subliniat, că prin formarea Guvernului PSD-PNL "fiecare politician și-a învățat lecția".