Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Cristina Demetrescu: ”Exploatarea gazelor din Marea Neagră, risc mai mare de cutremure în România”

Cristina Demetrescu: ”Exploatarea gazelor din Marea Neagră, risc mai mare de cutremure în România”

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 23:54 02 Apr 2022 Modificat la 00:38 03 Apr 2022
cristina demetrescu
Cristina Demetrescu: ”Exploatarea gazelor din Marea Neagră, risc de seismicitate mai mare în România” Sursa foto: Antena 3

”De la cutremurul din 1977, românilor le tot e frică de cutremure.

Să știți că s-ar putea, ca această exploatare a gazelor să aducă mai multă seismicitate în România.

Noi ne-am temut de aceste cutremure și, atunci, parcă a fost un fel de respingere totală, de genul stați departe de noi.

Până la urmă ce vrem: să fim bogați sau să stăm liniștiți?

Sunt lecții și lecții care vin peste noi și trebuie să vedem peste, deasupra a ceea ce se întâmplă în momentul de față”, a spus astrologul Cristina Demetrescu, sâmbătă, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. 

Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus”, anunța, la sfârșitul lunii trecute, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Cristina Demetrescu, harta astrală a lui Putin: ”E programat să distrugă, e în zodia morții. Eu nu am mai văzut așa ceva”

Vladimir Putin are o karmă distructivă, adică ”este programat să distrugă”, este născut într-o zodie distructivă, care se numește și zodia morții și totul se poate întoarce împotriva lui, la un moment dat, este analiza astrologilor.

Vladimir Putin este Balanță cu ascendent în Scorpion și cea din urmă e o zodie nu doar răzbunătoare, proiectează mult în afară. Adică e clar că nu își dă seama că totul funcționează în Universul acesta pe baza legii atracției. Adică, nu ai cum să atragi la granițele tale forțe militare de apărare, dacă tu nu ai ceva malefic în cap.

Până la urmă e foarte greu de înțeles ce se întâmplă în momentul acesta, pentru că nu se știe cu cine duce acest război, că Ucraina e practic o țară luată ostatică de un terorist, un agresor și, practic, e un dublu război”, spune Demetrescu.

Efectele războiului | Cristina Demetrescu: ”Începând din iulie, criza economică se va resimți puternic”

Efectele războiului din Ucraina și o posibilă criză alimentară se vor resimți în plan economic abia începând din luna iulie, susțin astrologii.

”Magnetismul acestei situații, ce a ajuns ca un film, magnetismul aceste perioade este destul de puternic, dar nu neapărat pericolul este așa mare.

Vestea bună este că nu mergem spre un război mondial”, spune Demetrescu.

Cum a rezistat Putin așa mult în Rusia și cum va sfârși | Cristina Demetrescu: ”Asta e data-limită”

Vladimir Putin a rezistat atât de mult la conducerea Rusiei grație unei compatibilități astrale, spun specialiștii care i-au realizat astrograma liderului de la Kremlin.

”De ce rezistă el de atât timp în Rusia? E vorba de o compatibilitate”, a explicat astrologul Cristina Demetrescu, sâmbătă, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, arătând o hartă.

Întrebată dacă ar putea fi Putin dat afară din interior, Demetrescu a spus ce vede pe astrograma liderului de la Kremlin.

Cristina Demetrescu spune când se termină războiul din Ucraina. ”Toate astrele indică acest lucru”

Războiul din Ucraina ar putea să se încheie prin luna mai, aproximează unii astrologi.

”Sunt voci care spune că războiul acesta ar trebui să se termine undeva prin luna mai. Războiul a început cu o minciună, se va termina la fel.

Vestea bună pentru noi este că el nu are cum să depășească granițele a ceea ce se întâmplă la acest moment. Și este vestea proastă pentru el”, a comentat astrologul Cristina Demetrescu, sâmbătă, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.

×
x close