„Trebuie admirată dorinţa de pace şi pacea ca să o construiești nu ca să distrugi. Noi suntem într-un ceas istoric al lumii care nu se poate consolida decât prin a ne înţelege unii cu alţii. Niciodată războiul nu va aduce beneficii niciunei părți.
Ceea ce se întâmplă astăzi este oglinda noastră interioară, a tuturor. Nu găsim vinovatul, tot timpul se vorbeşte de vinovat, dar eu vă spun că toţi suntem vinovați. Şi unii şi alţii", spune Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă, despre conflictul dintre Rusia şi Ucraina.
"NATO şi UE trebuie folosit în interesul naţional"
Întrebat dacă este pro NATO şi pro UE, Călin Georgescu a precizat
„Eu sunt pro-demnitatea ţării mele. În NATO şi UE este foarte bine că suntem, dar trebuie să le folosim în interesul naţional profund."
Întrebat care ar fi primele trei măsuri pentru a salva România din criză, Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă a spus:
„Încep în a vă spune cu cuvintele celui mai mare patriot Nicolae Bălcescu care spunea că: viaţa nu merită trăită dacă este trăită în genunchi în faţa altora".
Deci primul lucru înseamnă demnitatea naţiunii române, a neamului şi a fiecărui cetăţean în parte, acum şi în viitor.
Ca măsuri asta înseamnă eliminarea pierderilor ca să nu se mai scurgă printre degete bogăția naţiunii române.
Un învăţământ autentic care să creeze oameni de valoare, o siguranța materială pentru toţi românii şi faptul că atunci când te așezi pe un asemenea scaun de mare responsabilitate îl vezi pe ultimul amărât din această ţară.
Iar acesta a doua zi nu mai trebuie să mai fie amărât. Construcţia începe cu tine însuți (...)
„Problemele economice vin din problemele sociale"
"Noi nu avem stat. Un popor fără stat este o stână şi singurul care poate să fie în slujba naţiune este statul. Acest lucru a fost distrus aproape complet. Dacă nu înțelegem istoria nu avem cum să mergem în viitor. Vorbim despre cei care au făcut din acestă tară doar o avere personală.
Eu nu pot să aduc un guvern nou dar cu siguranța pot să aduc un regim nou. Soluția este schimbarea de sistem. Problemele economice vin din problemele sociale", a spus spune Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă la emisiunea Subiectiv de la Antena 3.