Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Gheorghe Piperea: "Mi-e teamă că acest precedent se va extinde peste tot în Europa, inclusiv în România. Asta este economia de război"

Gheorghe Piperea: "Mi-e teamă că acest precedent se va extinde peste tot în Europa, inclusiv în România. Asta este economia de război"

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 21:20 27 Mai 2022 Modificat la 21:29 27 Mai 2022
pjimage (31)

Pornind de la măsurile luate de guvernul de la Budapesta în contextul războiului din Ucraina, se ajunge la un precedent periculos: ocolirea căilor democratice în favoarea celor autoritare.

Faptul că regimul Viktor Orban a reinstaurat starea de urgenţă nu este un semnal bun în Europa. Mai grav de atât, ar putea fi chiar o măsură endemică, este de părere avocatul Gheorghe Piperea.

"Aceste măsuri (ale Ungariei) puteau să fie luate și prin legi speciale, nu prin instaurarea unei stări de urgență. Mie mi-e teamă. Mi-e teamă că în momentul de față acest precedent se va extinde peste tot în Europa, inclusiv în România.", a declarat Gheorghe Piperea.

El a făcut din nou referire la economia de război spre care Europa se îndreaptă cu paşi repezi.

"Am mai discutat aici în emisiune, şi a fost o dezbatere foarte interesantă, despre temerea francezilor, de fapt ideile francezilor, de a se trece la economia de război. Asta este economie de război! Ce face Victor Orban!", a punctat Piperea.

la polul opus şi în stilu-i caracteristic, actorul Mircea Diaconu, aflat şi el în studioul Antena 3, s-a arătat liniştit în faţa previziunilor lui Piperea: 

"Firește la noi în România nu se va întâmpla lucrul ăsta sau genul ăsta de tratament sau starea de urgență de tipul ăsta, pentru că n-au niciun chef guvernanții noștri să aplice genul ăsta de măsuri.", a spus Diaconu.

×
Etichete: Ungaria economie razboi
x close